Keylor Navas (27 de ani) este erou național în Costa Rica. Portarul a reușit două intervenții miraculoase în fața lui Salpingidis și Mitroglou, iar apoi a parat penalty-ul lui Gekas
Campionatul Mondial este un eveniment unde se nasc eroi. Fotbaliști care nu atrag atenția până la turneul final reușesc să fie cunoscuți de întreaga lume după un singur turneu. Este și exemplul lui Keylor Navas, din Costa Rica, portarul considerat cel mai bun din turneu, deși parcursul său la echipa de club, Levante (prima ligă spaniolă), nu a impresionat.
În cele patru meciuri pe care le-a disputat până acum la Mondiale, Navas a reușit să termine două meciuri fără gol primit, deși Costa Rica a făcut parte dintr-o grupă în care mai erau Uruguay, Anglia și Italia.
Are clauză de reziliere de 10 milioane de euro
Aventura lui Navas în Europa a început în 2010, când Albacete l-a cumpărat de la Deportivo Saprissa. După un sezon în care a ratat doar șase meciuri și în care echipa sa a retrogradat în liga a 3-a, Navas a fost împrumutat la Levante. Putea astfel simți aerul din LaLiga la 24 de ani. A apărat un singur meci, fiind mai mereu rezerva uruguayanului Munua. Levante l-a cumpărat definitiv și Navas a intrat pe mâna antrenorului de portari Luis Llopis. Avea deja reputația unui portar cu reflexe incredibile, dar Llopis nu era de aceeași părere. Putea deveni mai rapid în mișcări și în urma unor antrenamente dureroase a slăbit cinci kilograme. Era un semn clar că progresase. Evoluția sa l-a impus în postura de titular al porții lui Levante, iar în această vară poate face pasul către marile echipe ale Europei.
57 de selecții are Keylor Navas pentru naționala statului Costa Rica
Meciurile sale de la Campionatul Mondial l-au transformat pe Keylor Navas în cel mai râvnit portar al momentului. Titular la Levante, goalkeeper-ul are o clauză de reziliere de zece milioane de euro, un sumă foarte mică pentru Liverpool, Arsenal sau Atletico Madrid, cluburi care s-au interesat deja de serviciile sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER